Ciprian Domnisoru

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Ne mai lăsăm pe mâna doctorului Băsescu?

In Uncategorized on Septembrie 21, 2011 at 9:29 pm

Consilierii lui Băsescu lucrează la un proiect de lege de privatizare a spitalelor şi introducere a unor case private de asigurări. Ȋntrebat despre şansele de succes în Parlament ale unei legi care ar schimba radical sistemul, Băsescu a sugerat că Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pentru acest proiect de lege aşa cum şi-a asumat-o deja pentru Codul Muncii şi Educaţie.

Această procedură este profund nedemocratică nu numai pentru că nu dă ocazia unei dezbateri asupra meritelor unui proiect de lege ci şi pentru că obligă deputaţii puterii să asculte de opiniile tehnocrate ale Băncii Mondiale şi ale FMI transpuse în voința lui Băsescu, când rolul lor teoretic este de a reprezenta interesele cetățenilor și de a le asculta nemulțumirile legate de aceste reforme. Într-o țară normală, rolul Parlamentului este să propună proiecte de lege pe care executivul să le implementeze. În România, Parlamentul este mașina de vot a executivului și cele mai multe proiecte de lege vin dinspre ministere. Pentru că Băsescu își arogă tot mai multe puteri executive, reforma anunțată în sănătate va fi elaborată nici macar de minister, ci de consilierii lui.

În domeniul sănătăţii, deputaţii din Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor au respins recent proiectul de introducere a coplăţii în sistemul sanitar, proiect elaborat cu sprijinul Băncii Mondiale. Deputaţii puterii au votat împotriva acestui proiect de lege probabil pe considerente legate de oportunitatea taxarii alegatorilor înainte de alegeri. Dacă am fi avut o asumare de răspundere pe acest proiect şi un vot de bloc, aceşti deputaţi ar fi trebuit să se prezinte la vot să fie număraţi de ochiul vigilent al activistului de partid Boc.

Reforma propusă de Băsescu în sănătate va duce la privatizarea spitalelor şi a caselor de asigurări, după modelul sistemului olandez de sănătate. Doctorul Băsescu , şcolit de FMI, avansează acest proiect ca o şansă pentru sistemul falimentar din România. Nu contează că în Olanda au crescut preţurile asigurarilor medicale cu 41% după introducerea sistemului în 2006, citiţi aici. Nu contează nici că în Slovacia companiile private de asigurări au înregistrat profituri foarte mari şi guvernul a încercat fără succes să limiteze aceste profituri. Aceste aspecte care dau de gândit nici nu ar fi luate în discuţie în contextul unei asumări a răspunderii.

Bănca Mondială şi FMI nu sunt responsabile doar pentru rezultatele politicilor pe care le recomandă guvernelor. Ar trebui să devină responsabile şi pentru modul în care aceste guverne – de multe ori în ţări cu o slabă tradiţie democratică, parlamentară- supun la vot această legislaţie. Însă Jeffrey Franks când vine la Bucureşti se simte doctor şi face glume de genul “Operaţia a reuşit, pacientul e mort”. Având aşa specialişti străini, Băsescu se crede mai nou doctor în macroeconomie. Cei care se opun cu argumente rationale privatizării în sănătate, liberalizării pieţei muncii sau închiderii de spitale şi şcoli sunt etichetaţi de preşedinte cu fiecare ocazie drept grupuri de lobby sau de interese care se opun ca nişte viruşi tratamentului FMI-Băsescu.

În Ungaria , introducerea coplăţii a fost o întrebare într-un referendum în 2008 iar populaţia s-a opus net iar ministrul sănătăţii ungur a trebuit să demisioneze. În Cehia primul ministru a trebuit să răspundă în fața Curții Constituționale când a introdus coplata. În România referendumurile sunt bune doar pentru întrebări populiste. Adoptarea unei reforme radicale a sănătăţii prin asumarea răspunderii ar fi încununarea carierei de doctor a lui Traian Băsescu- nu ne mai rămâne să sperăm decât că PD-L se va gândi la alegeri înainte să mai taie după sfatul doctorului- un prim test fiind votul final din Camera Deputatilor asupra introducerii coplatii.

Hai mă bulgare, că vin chinezii din urmă

In Uncategorized on Iulie 13, 2011 at 1:28 pm

Din fericire pentru muncitorul român, salariul său nu prea mai are unde să mai scadă. Deşi Codul Muncii, Legea Dialogului Social şi Legea zilierilor au deschis portiţe pentru creşterea numărului de muncitori part-time, a zilierilor şi a muncitorilor plasaţi de agenţii de muncă temporară, românii mai bine se fac zilieri în Italia decât zilieri în România pe 8-9 lei.

România nici nu mai trebuie să lupte mult pentru competitivitate, pentru că printre ţările unde poţi să deschizi o fabrică şi să nu fie ocupată de rebeli a doua zi, România plăteşte printre cele mai mici salarii din lume.

Conform Comisiei Economice a Naţiunilor Unite pentru Europa, salariul mediu brut era mai mare decât în România în 2008 în Bosnia, Serbia, Muntenegru sau Turcia. Mai rămânem să concurăm în Europa cu bulgarii şi ucrainienii. Cu rate de creştere economică de 9-10% pe an, nu va mai fi mult până când şi în China sau în India vor creşte salariile. Deja Thailanda are un salariu minim mai mare decat al României (191 euro), iar în Malaezia salariul minim este dublu, cititi aici.

« Povestea cu creşterea consumului pentru a genera creşterea PIB este istorie » declara Băsescu cu câteva zile în urmă, referindu-se la măsurile de austeritate din Europa. Cu alte cuvinte nu se grăbeşte nimeni în România să readucă salariile la nivelul de dinainte de criză. Pieţele asiatice au însă loc destul să crească consumul intern şi pentru asta vor da drumul la salarii. În câţiva ani va trebui să le explicăm şi bulgarilor că rămânem proştii satului global dacă nu îşi vor mări salariul minim. România a intrat în Uniunea Europeana, produce maşini şi telefoane mobile pentru piaţa europeană dar concurează la costul forţei de muncă cu cele mai sărace ţări din Asia.         

Bulgarii au ceva planuri de a creşte salariul minim la 290 leva de la 1 ianuarie 2012 (148 de euro) faţă de 123 de euro în prezent, tot va fi însă mai mic decât salariul minim din România, care este de aproximativ 160 de euro (670 RON).

Vă potoliţi cu Grecia?

In Criza, Uncategorized on Iulie 7, 2011 at 9:49 am

Anastase, Udrea, Boc au dat tonul la poveşti de campanie despre cum PDL a scos România din criză şi a evitat situaţia Greciei. Anastase sugera că Guvernul Boc poate fi un model pentru Grecia, Udrea spunea pe blog că PDL a fost curajos şi că fără măsurile din 2010 ajungeam ca Grecia pe marginea prăpastiei, iar Boc spunea că lecţia Greciei ne arată că România a facut “ce trebuie si la timp”.

Maşina mediatică a PDL invocă greaua moştenire : iresponsabilii de Tăriceanu (grec la origini, apropo) şi Vosganian, care au lăsat un deficit mare. Tăriceanu făcea într-adevar o politică prociclică, deficitul în 2008 era de peste 4% în an electoral, dar atât PDL cît Băsescu susţineau net în octombrie 2008 majorarea salariilor profesorilor cu 50%, iar Tăriceanu salva deficitul amânând intrarea în vigoare a legii. Băsescu declara în Octombrie 2008 : « Ideea ca nu sunt bani nu este o realitate, bugetul poate fi asezat pe prioritati. Daca vrei sa asiguri resurse pentru profesori sau nu. Bani exista si toate analizele probeaza acest lucru ». Mai târziu, Boc şi Băsescu spuneau că nu aveau cum să prevadă recesiunea, deşi până la 1 octombrie 2008 intraseră oficial în recesiune Danemarca, Estonia, Letonia şi Irlanda.    

Vine anul 2009, Boc îşi intră în pâine, deficitul se măreşte la 7.2% din PIB. Guvernanţii sunt luaţi prin surprindere de scăderea încasărilor din TVA (cu 16%). Retorica statului asistenţial a fost superbă dar în realitate cheltuielile de asigurări sociale au crescut cu 18% in 2009 şi cu 7.3% în 2010. La cheltuieli de personal, guvernul Boc se laudă în 2011 cu 132,000 de disponibilizări. În scrisoarea de intenţie cu FMI se lăuda de fapt că va bloca angajările pe cele 137,000 de posturi vacante. Nu este foarte clar câte persoane au fost efectiv disponibilizate din sectorul bugetar sau câte posturi neocupate au fost pur şi simplu desfiinţate. În orice caz, deşi retorica împotriva bugetarilor a fost puternică, în 2009 cheltuielile de personal au crescut cu 2.4% iar în 2010, iar după ce se tăiau cu 25% salariile la mijlocul anului 2010, cheltuielile de personal au scăzut cu doar 8.6%. Boc s-a lăudat în nenumărate rânduri că România a continuat să facă investiţii. Nici vorbă, cheltuielile de capital au scăzut şi în 2009 (-13.3%) şi în 2010 (-11.7%), deşi probabil cele de asfaltări au crescut simţitor, cum o arată deficitul de 1.35 miliarde de RON al CNADNR din 2009.

Guvernarea Boc a fost tristă şi haotică. Au fost luaţi –cică- prin surprindere de recesiune, când alte ţări din UE o declaraseră deja, nu au putut anticipa scăderea economică drastică din 2009 şi s-au văzut la spartul târgului, când alte ţări ieşeau din recesiune, nevoiţi să reducă salariile şi să mărească TVA. Asta pentru că în ciuda retoricii latrante, nu se făcuseră de fapt reforme în administraţie iar disponibilizările fuseseră mascate de tăierea posturilor vacante. În an electoral, asistaţii sociali primeau pensie minima garantată, mărită strategic la 350 de RON în Octombrie 2009, înainte de alegerea lui Băsescu. Mai grav, austeritatea nu s-a aplicat şi pentru cheltuielile cu bunuri şi servicii ale statului, care au crescut cu 5.2% în 2010.

România nu este Grecia şi nu era în niciun risc de a ajunge în situaţia Greciei. Datoria publică a României era de 19.5% din PIB în 2008 iar a Greciei de 109% din PIB. În schimb România risca să fie sancţionată în 2010 dacă depăşea ţinta de deficit bugetar. Boc nu a făcut decât să orbecăie şi să fie surprins de amploarea scăderii încasărilor din TVA. În lipsa unor reforme reale în administraţie, a scăderii cheltuielilor cu bunuri şi servicii şi a îmbunătăţirii colectării TVA, soluţia a fost frâna contraciclica brutala din 2010 de reducere a salariilor la mijlocul anului, pentru a păstra ţinta de deficit bugetar.

Să îi vedem acum pe Boc, Udrea, Vass şi Anastase ca un cor de gâşte spunându-ne cum ne-au salvat de la un faliment grecesc este un spectacol trist de ipocrizie a maşinii mediatice a PDL.

Şi bărbații se prostituează. Mai legalizăm?

In Uncategorized on Iulie 1, 2011 at 6:36 pm

Cazul de proxenetism și sex cu minori în care sunt anchetați un director al OTV, oameni de afaceri și un fotbalist de la Juventus București ne arată un fenomen mai puțin cunoscut poate în România, cel al prostituției masculine. Fenomen binecunoscut însă la Milano sau la Paris. Când întrebam niște prieteni din Franța ce știau despre România îmi spuneau  de “les filles de l’Est”. De ceva vreme avem însă și “les petits roumains”. Multe reportaje au arătat soarta unor tineri români ajunși să se prostitueze de foame sau de frig, plecați inițial în căutarea unui loc de muncă. Dar și a unor tineri care aleg să facă asta pentru că e o metodă ușoară de a face bani.

În audierile de la Parlament, Sebastian Lăzăroiu spunea că peste 50% din români susțin legalizarea prostituției și că am putea face asta în viitor. La votul din 21 iunie din Camera Deputaților au votat PENTRU legalizarea prostituției:

 PDL: Silviu Prigoană (initiatorul proiectului de lege), Valeriu Tabără, Cătălin Croitoru, Brândușa Novac, Marius Spânu, Constantin Dascălu, Mircia Giurgiu, Gheorghe Sorin Buta, Corneliu Olar, Leșe Doru Brașoan, Zamfirescu Sorin ștefan, Adrian Popescu, Samoil Vâlcu

Fără grup: Tița Nicolaescu Gabriel, Stan Nicolae

UDMR: Olosz Gergely, Palfi Zoltan, Bereș Vasile, Edler Andras Gyorgy.

PSD: Ioan Damian, Martin Eduard Stelian, Rizea Cristian, Vasile Popeangă, Robert Negoiță (cercetat de DIICOT intr-un dosar de proxenetism),Vasilică Radu Constantin, Petre Petrescu.

PNL: Ludovic Orban, Mihai Lupu, Cristian Mihai Adomniței.

Se abțineau, printre alții, Marian Săniuță, Tudor Ciuhodaru, Theodor Paleologu și Sever Voinescu.

Mi-aș dori ca în campanie acești aleși să răspundă punctual în fața alegătorilor pentru votul lor. Iar ca deputații anchetați în cazuri de proxenetism sa nu mai voteze în privința legalizării prostituției . Orice motive ar fi pentru (bani la buget, igienă, pensii pentru prostituate și prostituați), cei care susțin legalizarea uită de nivelul de sărăcie din România și se bucură că am intra în rând cu Belgia, Germania sau Olanda. Uită că România ar deveni o stațiune turistică sexuală pe harta Europei și că Lipscaniul ar fi plin de terase pe stradă și de bordeluri la etaj.

În dezbaterile despre prostituție se aduce rar în discuție cauza sărăciei, a excluderii sociale și a lipsei de educație care îi aruncă pe prostituați și prostituate în această ocupație. Nu mă aștept de la Silviu Prigoană să fie preocupat de cauzele fundamentale ale prostituției, însă găsesc că este de neacceptat ca un ministru al Muncii să ia în considerare o asemenea soluție când tot ce face ministerul Muncii este să încerce să găsească muncă decentă pentru români. 

După ce inițiativa lui Prigoană de legalizare a prostituției fusese respinsă în Senat, se mai documentase și declara că 35% dintre cei care se prostituează în Europa sunt bărbați. “Ziarele sunt pline de anunturi, barbatii ofera servicii sexuale, fetele masaje erotice, mai bine dam cu tamaie…”, declara Prigoană. Prigoană își schimba atunci opinia și spunea că va reveni cu un proiect de incriminare a prostituției, pentru că în actualul cod penal ea nu mai este decât o contravenție.

Sper ca pe linia acestei ipocrizii a lui Prigoană- a, și bărbații se prostituează, deci ceva e în neregulă- tot mai mulți români să înțeleagă că deși avem de-a face cu un fenomen vechi de când lumea, sărăcia îi impinge de fapt pe mulți români să se prostitueze și că acolo avem de fapt de lucrat înainte să ieșim în Europa cu fața curată. Prigoană spunea că prostituția ar trebui legalizată , “ca în toate țările cu apă caldă permanentă”. Nu e așa, Silviu Prigoană, conform Comisiei Europene 42% din români stau într-o locuință fără baie sau duș iar 44% nu au veceu cu canalizare în casă. Înainte să legalizăm prostituția, hai să inventăm apa caldă.

Udrealiberalismul. Cum vor intelectualii din PDL să desfiinţeze salariul minim, pensiile publice şi sistemul de sănătate de stat

In Uncategorized on Iunie 29, 2011 at 10:30 am

Poate aveţi impresia că nulităţile din PDL duc o luptă aprigă împotriva statului doar de dragul reducerii deficitului bugetar sau că aşa a zis FMI. PDL are însă o fundaţie, Institutul de Studii Populare. Acolo se concentrează intelectualii dubioşi ai partidului. Recent ei propun într-un document (citiţi aici) eliminarea salariului minim, a pensiilor de stat şi a sistemului de sănătate de stat. Totul în numele ordoliberalismului, o ideolgie liberală germană bazate pe rolul comunităţii, responsabilitate individuală, voluntariat, valori sociale şi o economie socială de piaţă. Citează la greu din autori germani dar la final le dă neoliberalism, deşi ordoliberalismul numai neoliberalism nu este. Concluzia ? Nişte lingăi care vor să legitimeze furtul şi măsurile iresponsabile ale PDL prin ideologii germane pe care le aplică unui spaţiu politic care are deja o ideologie foarte clară : udrealiberalismul.  

Ordoliberalii susţin libera concurenţă şi sfintele preţuri care să reflecte fără distorsiuni evaluările indivizilor. Udrealiberalii susţin că oamenii nu înţeleg de fapt cât costă o bordură, o parcare, un kilometru de autostradă şi că e mai bine ca firmele lor să stabilească preţul.

Ordoliberalii susţin desfiinţarea salariului minim garantat pe principiul că muncitorii pot negocia liber cu întreprinzătorii. Udrealiberalii susţin că muncitorii care oricum nu ştiu carte pot să rămână aşa, să fie angajaţi la negru pe salarii de mizerie. PDL îl numea pe Don Costel de la Craiova (Costel Iancu) în fruntea unei agenţii guvernamentale. În dosarul în care era urmărit de DIICOT una din probe era o poză cu un muncitor de-al lui Don Costel care fusese dezbrăcat, legat cu un lanţ de gât şi pozat cu o foaie de hârtie pe care scria « Sunt o zdreanţă. Nu faceţi ca mine. Am făcut o greşeală cu Don Costel ». Intelectualii din PDL ar trebui să facă o masă rotundă cu Don Costel la sediul fundaţiei Konrad Adenauer să se convingă de puterea de negociere a muncitorilor români.

Ordoliberalii susţin că sistemul public de pensii afectează dreptul la proprietate pentru că nu reflectă contribuţia angajatului şi că trebuie desfiinţat. Citez : « în aceste condiţii vor fi stimulate economisirea, cumpătarea şi spiritul de prevedere ».  În fine, susţin că statul trebuie să privatizeze sistemul medical pentru a îmbunătăţi eficienţa serviciilor medicale.

Cumva nişte persoane cu căteva facultăţi şi doctorate la activ pot să susţină distrugerea statului şi să sugereze că în România totul ar merge bine pentru că indivizii ar fi cumpătaţi iar spitalele private mama eficienţei şi nu ar spolia bolnavii sau i-ar lăsa în stradă. Că nici în Germania nu poate fi implementat un asemenea program nu îi interesează, ce contează este că au adus justificări ideologice frumoase unor măsuri inepte şi iresponsabile ale guvernării Boc.

Oare cine a fost mai întâi în PD-L ? De-alde Udrea, lipsiţi de ideologie dar cu o traistă Vuitton mare sau tinerii intelectuali de dreapta care vor să facă praf statul ? Din câte ţin eu minte PD s-a desprins din FSN, deci s-au scurs tot felul de oameni acolo iar PD nu a avut multă vreme o orientare ideologică clară. Pesemne că aceşti tineri de dreapta s-au alăturat mai târziu, visând că se găsesc într-un partid conservator, anticomunist, creştin democrat sau chiar neoliberal. Ciudată şi umilitoare convieţuire a acestor spirite de dreapta cu marinarul şi blonda, care dacă le dau un bobârnac zboară cu ordoliberalismul lor cu tot. Şi triste încercări de legitimare a furtului şi a distrugerii statului de către PDL printr-o ideologie germană, ai cărei exponenţi principali s-ar speria de ce e acum în România.

Săracii bogaţi în recesiune

In Uncategorized on Iunie 23, 2011 at 10:57 am

Până să vină legea 118/2010 de tăiere a salariilor bugetarilor cu 25%, retorica Băsesciană se concentra pe ideea că privaţii sunt sugrumaţi de asistaţii graşi. Tabelul de mai jos arată o realitate cam tristă: cei mai bogaţi 1% dintre români (ca grup statistic) şi-au dublat veniturile lunare în euro din 2007 până în 2009, chiar şi în plină criză. Cu un venit lunar mediu de 2500 de euro în 2007, cine ar fi aceşti 1% ? Patroni de firme mai măricele, manageri, avocaţi şi liber profesionişti, mari rectori, mari ştabi la stat, etc.

Ce se întâmpla însă cu cei imediat sub ei ? Cu venituri medii de 700 de euro, ei ar fi simpli angajaţi în bănci şi multinaţionale,  mineri, unii medici, etc. Veniturile lor au crescut din 2007 până în 2009 cu doar 4%, au fost net cei mai dezavantajaţi. Clasa de mijloc a avut cel mai mult de suferit sub regimul Băsescu. Cei cu venituri peste 300 de euro lunar au avut creşteri modeste de venituri în perioada 2007-2009. Chiar dacă în interiorul bandei 300 de euro- 700 de euro s-au produs mişcări, cu măriri de salarii la stat sau cu mărirea salariilor profesorilor, banda de venit ca atare nu s-a mişcat, distanţa minimă între 99% din populaţie şi cei mai bogaţi 1% crescând de la 1800 de euro pe lună la 4500 de euro în 2009.

Când Băsescu îi înrăia pe “privaţi” împotriva asistaţilor sociali şi a bugetarilor nu le spunea secretul guvernării lui « Să traiţi bine » : bateţi-vă voi acolo între voi pe 500-600 de euro, că eu am grijă de ăia 1% care contează. După legea 118/2010 din 30 iunie veniturile celor din percentilele 95-99 au scăzut probabil şi mai mult, trebuie să apară în curând datele pe 2010. Privaţii slabi care s-au indignat la salariile mari ale bugetarilor nu îşi dădeau seama probabil că scăderea de salarii în sectorul bugetar va pune presiune în jos şi pe salariile lor.

Despre cei mai sărmani ce sa mai zicem, e suficient să măreşti impozitul pe venitul celor mai bogaţi 1% dintre români cu 3 puncte procentuale şi le-ai dubla veniturile lunare în euro celor mai săraci 5% dintre români. Dar să nu facem o redistribuire oarbă, în orice caz la venituri medii de peste 5000 de euro lunar, cei mai bogaţi 1% dintre români ar putea să contribuie mai mult la bugetul statului, mai ales că şi-au dublat veniturile în perioadă de criză când altora li se tăiau salariile cu 25% pentru stabilitatea macroeconomică a ţării.

 

 

Lătrăilor de dreapta le-ar trebui nişte francezi. Condiţiile de muncă ale românilor

In Uncategorized on Iunie 20, 2011 at 10:14 am

Începe o zi de muncă. La marginea unor oraşe italiene românii aşteaptă în « depozite », de unde sunt urcaţi în dube de angajatorii italieni din construcţii sau agricultură. În România, muncitorii chinezi care au mai rămas sunt luaţi şi ei cu camionul din grajdurile în care le-au fost date dormitoare şi duşi pe şantier. Plecaţi de bunăvoie să câştige un ban mai bun sau împinşi de sărăcie, acceptă condiţii de muncă asemănătoare sclaviei.

Ce putem spune însă despre condiţiile de muncă pentru românii din România ? De când vrem să ne integrăm în UE am fost incluşi în sondajul European al Condiţiilor de Muncă :

–        Românii muncesc adesea peste 40 de ore pe saptămână. Numărul românilor care muncesc mai mult de 40 de ore este de aproape două ori mai mare decât media europeană (40% în 2010, faţă de media europeană de 24%, 51.4% în 2005 faţă de 26.3%).

–         Cu toate că muncesc mai mult şi declară că îşi alocă din timpul liber pentru a termina munca, românii :

  1. nu consideră că munca le afectează viaţa socială sau de familie mai mult decât alţi europeni care muncesc mai puţin.
  2. Consideră că au suficient timp pentru a-şi termina munca.

Deşi românii susţin că locul de muncă şi activitatea pe care o depun le pune în pericol sănătatea, absentează mai puţin de la locul de muncă pe probleme medicale şi îşi iau mai puţine zile de concediu medical decât media europeană.  

Primul argument al lătrăilor de dreapta este că în România nu se munceşte. Nu numai că românii sunt printre cei mai muncitori europeni, dar munca ilegală pe şantierele din Italia şi Spania se face cu zile de lucru de mai mult de 10 ore.

Al doilea argument este că românii nu au un randament ridicat. Tot ce se poate, însă cum pot angajatorii să corecteze ceea ce un sistem de educaţie nu a putut să facă ? Prin pregatire profesională, training. Însă angajatorii nu se grăbesc să facă acest training. Doar 10% din românii chestionaţi avuseseră parte de training la locul de muncă, comparativ cu media europeană de 26%. Cât despre cheltuielile statului cu trainingul şi pregătirea profesională, suntem pe ultimul loc în Europa.

Românii muncesc mult, poate pentru că munca nu este normată bine şi nu au avut suficientă pregătire la locul de muncă. Cu toate astea nu se plâng de muncă. Işi periclitează sănătatea la locul de muncă dar nu îşi iau zile de medical. Mai mult,  au parte de ameninţări de la Guvern că vor fi verificaţi acasă când îşi iau concediu medical. Preşedinte căpitan care nu ştie decât să facă reproşuri că nimeni nu munceşte şi gloata sa de lătrăi ar avea nevoie de un popor de francezi, care să îşi respecte drepturile, sănătatea , timpul liber şi viaţa de familie.

Cine va abroga Codul Muncii? Cine va redeschide spitalele de la sate? Ponta ? Che Guevara ?

In Uncategorized on Iunie 16, 2011 at 10:52 am

De-abia aştept programul social al USL deşi se pare că multe din măsurile sociale sunt deja anunţate în documentul « 100 de soluţii de guvernare » de pe site-ul PSD. În programul social Ponta trebuie să îşi desfăşoare toate talentele şi energiile cu care ne-a fermecat în ultimii ani :

–        Redeschiderea spitalelor de la sate : « M-am simţit încurajat de acei medici care au redeschis spitalul din oraş şi aş vrea să văd că şi alţii se duc să redeschidă spitalele pe care le-au închis Boc, Băsescu şi Cseke »

 –        Despre Codul Muncii : « Această modificare nu este cerută de nimeni, este o intenţie a Guvernului de a lovi in angajaţi, de a reconfigura situaţia salariatului din România şi de a o aduce la situaţia secolului 19, unde angajatul este la picioarele angajatorului, este practic sclavul lui”

 În schimb iată ce găsim în cele 100 de soluţii de guvernare :

 –        Despre Codul Muncii se pare că PSD-ul nu ştie mare lucru, pentru că propune : « Promovăm o lege prin care vom sancţiona cu amendă penală angajatorul care accepta şi încurajează munca la negru ». V-a luat-o Boc înainte, angajatorul care este prins cu mai mult de cinci lucrători la negru poate intra şi la închisoare. În schimb, PSD-ul vrea să revină la moda pactului social din perioada 2000-2004 şi anunţă că va « bloca desfiinţarea contractelor individuale de muncă pe termen nederminat ». între a opri pauperizarea prin contracte part-time şi pe perioadă determinată şi a « bloca desfiinţarea contractelor pe perioadă nedeterminată » e o diferenţă mare.  

 –        Despre spitale : « Completăm legislaţia privind descentralizarea din sănătate »  şi nişte planuri de înfiinţare de spitale regionale, nimic despre cele de la sate.

 Din câte se vede nu există planuri ambiţioase de a abroga Codul Muncii şi nici intenţii serioase de a redeschide din spitalele închise la sate. Era doar Ponta în momentele lui de Che Guevara…

Războiul economic și produsul verde. Un argument pentru votul prin corespondență

In Uncategorized on Iunie 15, 2011 at 8:50 am

În ultimii ani economia mondială a devenit o mare fermă a animalelor. Americanii se amuză vorbind de PIGS, agențiile de rating mușcă din greci, chinezii au copiat modelul agenției de rating și arată și ei pisica americanilor, iar mai nou Germania s-a jucat de-a castravetele cu Spania, acuzându-i eronat pe spanioli de castraveți infestaţi și creând o nouă problemă economică  în contextul unei epidemii dramatice. Şi ce ne pasă bunăoară aici în Poiana lui Iocan? Cu castraveții s-a văzut clar că nu ne lăsăm impresionați de bacterii ucigașe când fermierii germani se lăudau în Der Spiegel că muncitorii români din Germania mănâncă liniştiţi produsul verde.

Ne pasă însă pentru că dobânda la care se împrumută România depinde de cât de riscantă este considerată țara noastră. Presa internațională , organizațiile internaționale și agențiile de rating tratează România ca pe o țară sălbatică. În ultimii ani dacă citeai în SUA despre România aflai că președintele hit boy in face, că președintele poartă violet, că taxăm vrăjitoarele, că sistemul nostru de sănătate e ca un lagăr, etc.  

Cu toate că România și-a vândut cuminte toate băncile, a acumulat rezerve valutare substanțiale și nu a mai avut falimente bancare, Economist Intelligence Unit plasa România aproape de Grecia după riscul bancar în Europa în 2010. Standard & Poor’s a menţinut dintr-o eroare administrativă unul din ratingurile României la negativ timp de un an. Nu s-a sesizat nimeni în România. FMI publica la începutul crizei un raport privind necesarul de finanţare al economiilor din Est, pe care îl retrăgea din cauză că datele erau eronate. Nici atunci România nu lua poziţie, deşi vecinii noştri din Est erau scandalizaţi.    

Bunăstarea în România nu mai depinde de mult doar de mersul politicii dâmboviţene. Cu toate acestea, toate energiile oranj, violet sau roşii se desfăşoară pe tristul câmp de bătălie al presei româneşti.
Pentru ca România să nu mai rămână bătaia de joc a presei internaţionale şi a agenţiilor de rating, politicienii români ar trebui să depună energii considerabile pentru lobby,  comunicare politică la nivel internaţional, diplomaţie, etc.

Ştim că nu o fac- nici măcar nu se chinuie să înveţe engleza bine, ambasadele şi institutele culturale se dau în continuare la tot felul de dubioşi care au ştiut să lingă, consilier economic la Paris poate fi oricine, chiar şi iubitul Ebei. Ce să mai vorbim despre interesele comerciale ale României ? Când ai zeci de firme şi prieteni de care trebuie să ai grijă, îţi mai arde să baţi capitalele Africii sau ale ţărilor arabe pentru binele altora?

O soluţie (incompletă, ce-i drept) la această problemă ar fi votul prin corespondenţă. În unele capitale din vest s-a stat la coadă ore în şir pentru a vota. Când cele două milioane de români cu drept de vot din străinătate ar putea vota prin corespondenţă, politicienii de pe malurile Dâmboviţei ar trebui să răspundă unor întrebări grele : ce facem pentru imaginea României în străinătate, cum protejăm muncitorii români în străinătate, cum îi protejăm să nu mai mănânce produsul verde, cum stimulăm oamenii de afaceri români din străinătate să investească în România.

Asta ar însemna ca diplomaţia românească să fie proactivă iar politicienii români să răspundă pentru calitatea ei. Deocamdată Baconschi vrea să angajeze la MAE disponibilizaţii din Ministerul de Interne (citiţi aici). Români din străinătate, vă era dor de poliţiştii din România ?

Împroprietărirea medicilor

In Uncategorized on Iunie 13, 2011 at 6:44 am

Problema: ne pleacă medicii, spitalele de stat se închid și vom plăti tot mai mult la cele private, conducerea politică nu ia măsuri pentru a stopa exodul de medici. Băsescu deplângea recent recrutarea selectivă de forță de muncă specializată pe piața muncii din UE. La nivelul politicilor însă nu apar soluții credibile: Băsescu spunea în timpul vizitei din Anglia „Dar este maxim ce putem face – să observăm”, referindu-se la exodul medicilor. Iar Cseke Attila promitea creșteri salariale de până la 70% pentru medici rezidenți (puteți găsi aici un istoric al promisiunilor, puteți selecta anul și promisiunea, din 2008 până în 2012). Se prea poate să spargă pușculița Boc înainte de alegeri pentru a mări salariile medicilor rezidenți, dar diferența dintre salariul din România și cel din afară va rămâne substanțială.

Pentru că medicii au rămas o categorie relativ prost plătită în România iar bugetul nu dă pe-afară, o soluție ar fi împroprietărirea lor. Pentru că FMI tot presează pentru privatizarea companiilor rămase în portofoliul statului, iar această privatizare se va face și pe piața de capital , o soluție ar fi alocarea a 5% din acțiunile companiilor de stat către un Fond similar Fondului Proprietatea, care să redistribuie acțiunile către medici rezidenți.

După unele estimări în România sunt 10.000 de medici rezidenți. O cifră asupra portofoliului statului ar fi de 10 miliarde de euro (numai de la participațiile ministerului Economiei). Cu 5% din acțiuni distribuite într-un fond- administrat de o societate de investiții- s-ar strânge 500 de milioane de euro sau 50.000 de euro per medic rezident. Prin comparație, o creștere teoretică de salariu cu 10 milioane pentru un medic rezident ar însemna 120 milioane pe an sau 30.000 de euro în 10 ani.

Fiecare medic rezident ar primi un cont la societatea de investiții financiare. Medicii ar primi acțiunile în momentul în care încep rezidențiatul și ar avea posibilitatea să le valorifice, cu obligația de a lucra în România pentru 10 ani. Îm proprietărirea ar fi graduală, pentru a nu pune presiune la vânzare pe bursă. În cazul în care medicii ar pleca totuși în străinătate ar trebui să returneze sumele încasate din valorificarea acțiunilor sau să returneze acțiunile rămase. La finalul a 10 ani de muncă în România, ar deveni proprietarii acelor acțiuni.

O astfel de soluție ar favoriza acei medici care de pildă ar avea nevoie de un avans de 50.000 de euro pentru o casă la începutul rezidențiatului lor.

Schema ar putea fi targetată, extinsă sau restrânsă în multe feluri (să includă și alte categorii de bugetari, de pildă), însă după privatizările MEBO și Fondul Proprietatea există în România know-how pentru o astfel de cuponiadă. Dar este maxim ce putem face- să luăm de la gura băieților deștepți din energie și să facem și ceva pentru noi cu alea 10 miliarde din privatizări, în afară de a da banii înapoi FMI-ului.