Ciprian Domnisoru

Archive for the ‘Beneficii’ Category

Cât fură asistaţii graşi? Ce mai are de făcut Băsescu

In Asistenta sociala, Beneficii, Guvernul PD-L Boc on Iulie 12, 2011 at 11:06 am

Prin 2009 Băsescu număra asistaţii sociali. Treisprezecemilioaneoptsutecinzecişicincidemiişasesutedouăzecişipatru de suflete, dacă numărăm şi femeile şi copiii. După această statistică începea o campanie mediatică în care Băsescu urla de pe punte la toţi asistaţii şi spunea că mulţi se pensionaseră cu o sticlă de whiskey (este afirmaţia preşedintelui) şi că multe concedii medicale sau pensionări pe caz de boală erau frauduloase. În cele 13-14 milioane Băsescu includea şi pensionarii sau şomerii, care primeau în fapt o asigurare socială şi nu o formă de asistenţă socială, dar să trecem la cifre.

Ce s-a ales din această retorică :

–        În 2008 românii îşi luau (conform CNAS) 23.5 de milioane de zile de concediu medical, 24.6 milioane în 2009 şi 20.3 milioane de zile în 2010. Deşi guvernanţii îi tratau pe angajaţi ca pe nişte puturoşi şi hoţi, de multe ori angajatorii îi trimeteau în concediu medical, pentru a economisi bani sub forma unui şomaj tehnic mascat. „Dacă patronii au mult de lucru, ne solicită verificarea concediilor. Dar dacă nu au prea multe comenzi, de multe ori le recomandă angajaţilor să-şi ia concedii medicale“, spunea Ioan Precup, medic şef la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Arad. După înăsprirea legislaţiei şi a controalelor, numărul concediilor medicale a scăzut. S-au controlat la domiciliu 1487 de beneficiari de concediu şi 5342 de medici, cu 750 de amenzi pentru medici şi amânarea sau refuzul la plată a 213 certificate medicale.  

 –        La venitul minim garantat, s-au verificat conform Inspecţiei Muncii (Inspecţia Socială) 288.657 de cazuri, iar 13.15% din beneficiari şi-au pierdut dreptul de a primi venitul minim garantat sau acest drept le-a fost suspendat. În cele mai multe cazuri era vorba de lipsa unui certificat medical corespunzător, probleme la calculul veniturilor după formula corespunzătoare, absenţa unei inspecţii sociale o dată la şase luni.

 –        Despre ajutoarele pentru persoanele cu dizabilităţi care se dădeau cu « un pachet de ţigări ori o sticlă de whisky » : tot Inspecţia Muncii verifica 170.966 de persoane cu dizabilităţi care primeau un ajutor de la stat. Pentru 3.5% din cei verificaţi inspectorii stabileau un grad mai scăzut de handicap iar pentru 1.2% ajutorul era sistat complet.

Deci încălcări ale legislaţiei sau cazuri de fraudă s-au constatat pentru 15% din cazurile de concediu medical, 13.15% din cazurile de venit minim garantat şi 4.7% din cazurile de ajutoare pentru persoane cu dizabilităţi.

Sigur că procentele pot creşte dacă montăm camere de supraveghere, însă mi-aş dori să depăşim discursul latrant şi să vedem cauzele problemei: sărăcia ca o consecinţă a lipsei de organizare şi sistematizare a agriculturii, a lipsei de educaţie (inclusiv sexuală şi de sănătate) şi de pregătire profesională, a lipsei accesului la servicii de sănătate. Domenii în care PDL nu face decât să închidă şcoli şi spitale din mediul rural.

Discursul lui Băsescu nu se mai poate orienta într-o direcţie pozitivă, constructivă. De pe punte, el sancţionează şi dă replici. Mai nou, este vârf de lance în retorica : “Nu se putea altfel”, cu care PDL va încerca să ne convingă că măsurile lor bezmetice din criză au fost mană cerească. Sub controlul lor, s-a văzut că 85-90% din asistaţi au o nevoie reală de acel ajutor- pentru ei însă n-a mai rămas decât austeritatea, vreo vorbă în vânt a căpitanului sau vreun Lăzăroiu să ne zică ce rău e în Grecia.

Statul pe prispa

In Beneficii, Criza, Guvernul PD-L Boc on Iulie 6, 2010 at 10:06 am

Tabelul arata varstele de pensionare la femei si barbati in statele membre OECD. Romania este departe departe, la 54 de ani in ceea ce priveste varsta efectiva de pensionare, dar si destul de departe la cea oficiala, cu 58 de ani si sapte luni pentru femei şi de la 63 de ani si sapte luni pentru barbati.  

De ce? Toata lumea stia de ce. Adrian Nastase explica pe blogul lui anul acesta ca in actuala lege doua milioane de contribuabili sunt incadrati in conditii speciale de munca, avand dreptul de a se pensiona cu 10 ani mai devreme. “Este incredibil, dar conditii speciale de munca se acorda practic la ramuri intregi de activitate, chiar daca in lege au fost introduse locuri de munca si nu ramuri de activitate”, scria Nastase, care considera ca ‘Acest lucru absolut  uluitor, care încadrează practic aproape întreaga industrie românească în conditii speciale de muncă este singular în Europa si reprezintă un mare succes al sindicatelor.’

Oare ce partid la putere, care se pupa cu sindicatele, 0 fi votat legea 19/2000? Oare ce Prim-Ministru a avut o pace sociala deosebita in timp ce privatiza marile companii nationale cu masuri de restructurare prin pensionare anticipata? Nasty, da, Nasty.

Mai departe. Basescu era ingrijorat din 2009 de varsta de pensionare scazuta. Nu se gandea atunci sa o modifice. „Va trebui, într-un timp, progresiv, să ajungem la nişte parametri de pensionare rezonabili”. Vi se pare acelasi Basescu care taie si spanzura acum? Nu, era Basescu cu sase luni inainte de alegeri, o specie mai blanda, care vorbeste de masuri progresive, cu parametri fistichii.

Boc despre cresterea varstei de pensionare tot in martie 2009: ‘nu avem pe masa de lucru a Guvernului un asemenea proiect. Dimpotrivă, am încercat ca în acest efort anticriză să nu îi punem în pericol pe cei care sunt vulnerabili din punct de vedere social’. E, iata ca n-ai reusit.

Deci este destul de clar ca, asa cum recunostea Berceanu, aveau mandat clar sa minta si sa stea pe mormanul de rahat pana ce avea sa fie ales marele nostru conducator.

Care e problema? Sigur ca mai intai varsta scazuta de pensionare a magistratilor, politistilor, a militarilor (care nu au obligatia de a cotiza la sistemul de asigurari sociale). Insa ce sa-i faci, categorii sensibile si dragi puterii.

In rest insa, cum se poate modifica situatia cu pensionarea anticipata cu 10 ani inainte?

Iata ce propunea Boc in 2009, cand isi asuma raspunderea pe legea pensiilor : ‘Proiectul de lege include şi o listă a unităţilor care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, printre care Petrom, Petromservice, Romplumb, Societatea Comerciala Grup Servicii Petroliere Constanţa, CFR Călători, CFR Marfă, Aversa, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Mittal Steel Hunedoara, Galaţi şi Roman, Minvest, Societatea Roşia Montană Gold Corporation, SN a Sării, Moldomin, Romarm, Oltchim, Combinatul Siderurgic Reşiţa, SC Mecanica Dacia Mioveni, Metrorex, Hidroelectrica, Tractorul Braşov, Oil Terminal, Rompetrol Rafinare Constanţa, Alro Slatina, RATB, precum şi o listă cuprinzând profesiile din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiţii speciale, unde ca astfel de meserii sunt indicate cea de balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreţ de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă si de operetă, instrumentist la instrumente de suflat şi cascador.’ (mediafax.ro) Marea schimbare in privinta pensionarii anticipate era atunci trecerea de la cu 10 ani inainte la cu 8 ani inainte.

In loc sa rezolve aceasta problema a pensionarii anticipate Guvernul Boc a preferat sa se impiedice in cel mai stupid mod de Constitutie si sa-si puna tara in cap. Ca totusi sa nu sara deficitul, se vor recalcula in timp, peste cateva luni, cand o sa uite lumea si n-or sa se mai recalculeze, pensiile parlamentarilor, politistilor, militarilor si diplomatilor.

Fie ea si conjuncturala, ingrijorarea pentru starea sistemului de pensii este normala si necesara. Ce sa te faci insa ca avem de-a face cu niste incompetenti care jongleaza cu masuri care de care mai proaste. 

Iata de pilda ce scrie marea economista a guvernului Andreea Vass vorbind despre ‘ananghia sistemelor de pensii’:

Deficitele mari ale fondului public de pensii pot fi rezolvate prin:
– mărirea taxelor (contribuţiilor);
– diminuarea pensiilor;
– creşterea vârstei de pensionare;
– impozitarea pensiilor.
Prima variantă de lucru este indezirabilă, căci plasăm o povară fiscală suplimentară pe forţa de muncă. A doua opţiune a fost declarată neconstituţională în România. Ne rămân ultimele două variante de acţiune. 

Despre ultima varianta, impozitarea pensiilor, Gandul scria ca era varianta preferata a lui Basescu insa din partid s-au auzit voci ca ar fi dezastruos din punct de vedere electoral. Boc, care la a treia decizie de neconstitutionalitate va face probabil pipilica pe doctoratul lui in stiinte politice, ar fi zis ca e riscant si ca probabil Curtea va decide ca impozitarea e si ea neconstitutionala.

Mai ramane cresterea varstei de pensionare din lista incompleta a Andreei Vass. Ori asta e frumos sa se faca gradual.

In fine, ce a mai ramas`? Casa Nationala de Pensii (CNPAS) raspundea cotidianului Gandul ca ‘au fost promovate măsuri referitoare la suspendarea aplicabilităţii prevederilor privind înscrierea la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, dar şi măsuri privind revizuirea pensionarilor de invaliditate, aflaţi în plată, şi introducerea unor noi criterii de încadrare în grade de invaliditate’.

Nu sunt avocat, insa nu inteleg cum CNPAS poate suspenda prevederi legale in privinta pensionarii anticipate. Daca maine vine un calaret de circ (vezi mai sus lista de profesii in care angajatii au dreptul la pensionare anticipata) care vrea sa se pensioneze conform legii 19/2000, cu 10 ani mai devreme, ce o sa i se spuna? Mai calariti la circ pana trece criza?

Ideea guvernului de tehnocrati e respinsa de tot mai multi politicieni. Insa tehnocratii ar lua poate masurile cele mai bune in astfel de reforme- in loc ca sistemul de pensii sa fie reformat la sprit la Golden Blitz  ar putea fi reformat printr-o lege a pensiilor impartiala politic (ma refer aici la preferintele pentru sindicate, pensionari, SRI, etc).

Nu sunt naiv in privinta tehnocratilor, insa PD-L e terminat ca partid dupa reducerea de cheltuieli necesara din cauza  nereformarii la timp a aparatului bugetar si a sistemului de pensii. De ce n-ar fi putut un tehnocrat sa isi ia injuraturile pentru o reforma a sistemului de pensii si coana Udrea , Videanu, Berceanu si Blaga sa stea linistiti pe prispa?

Slugile fara talent ale marilor tupeisti

In Beneficii, Guvernul PD-L Boc, Uncategorized on Aprilie 8, 2010 at 1:29 am

Un articol recent din Adevarul sufla in supararea ideologica a patronului Patriciu pe ineficienta cheltuielilor statului- si in mod interesant, sprijina si placa lui Basescu cu „tara de asistati”. Articolul- „50 de moduri prin care statul incurajeaza nemunca”-  incepe prin a arata o poza a unei familii din Ferentari. Apoi interpreteaza comentariile unor sociologi ca sistemul este ineficient si concluzioneaza cu o lista de 50 de ajutoare de tot felul ca statul incurajeaza nemunca.

Care este rata saraciei in Romania? Nu te poti uita relativ, pentru ca ai compara saracii intre ei. Ceea ce a adus liniste guvernantilor inainte de fiesta integrarii in UE a fost un prag absolut al saraciei bazat pe un cos de consum, ceva la modul 250-300 de RON de persoana (care scade pentru familii, pentru ca impart saracia). Cu acest cos de consum mic si cu venit minim garantat si ajutoare pentru incalzire am reusit sa nu mai speriem Europa cu rate de saracie de 40-50%, cum aveam in 2000.

Bucurestiul o duce bine  in termeni de produs brut pe cap de locuitor, de patru ori mai bine decat Botosaniul. Daca ii intrebi pe bucuresteni de Botosani si nordul Moldovei or sa-ti zica de manastiri, eventual de vreo pensiune. Majoritatea ajutoarelor sociale merg in Nord-Estul sarac al tarii. Insa imaginea saraciei in Bucuresti este cumva diferita: este Ferentariul.

Articolul din Adevarul e suparator de tendentios: majoritatea ajutoarelor din articol sunt pentru persoane cu dizabilitati iar multe le pot primi si oamenii care muncesc: alocatii pentru copil, sprijin pentru tinerii casatoriti, ajutorul de parinte singur, ajutorul pentru copil cu dizabilitati, trusoul de nou-nascut, pentru inundatii, incendii si accidente, pentru cumpararea de centrala termica, pentru tratament si operatii in strainatate.

O zi dupa publicarea articolului apare si un editorial- „Tara pomenilor” care sustine aceeasi idee si care lauda „bratul atos al FMI”- sintagma slugarnica si imbecila-  care propune in primul rand reducerea cheltuielilor publice. Mai mult, editorialul – semnat de Adrian Halpert (director editorial)-  critica guvernarea liberala Tariceanu si il incurajeaza pe Basescu sa faca reforma statului. Desi sunt de acord cu Halpert ca guvernul Tariceanu a lasat un deficit care putea fi ocolit cu usurinta, a fost o guvernare luminata fata de actuala guvernare, care nu face decat sa latre toata ziua. Guvernul Tariceanu era incoltit de PSD si PD-L care se laudau cu propuneri de marire a salariilor profesorilor. Atunci guvernul Tariceanu spunea ca nu sunt bani. Halpert le spune acum cititorilor ca nesimtirea lui Basescu, Boc si Funeriu de a iesi la atac in an de criza cu teme de genul „tara de asistati” si remarci de genul „ati vazut vreun profesor murind de foame ?” sunt de fapt pilde marete aratate de „bratul atos” al FMI.

In lipsa ajutoarelor pentru incalzire ar muri oameni de frig. In lipsa venitului garantat ar muri de foame. Rata saraciei n-ar putea fi mascata de nicio inventie statistica sau de praguri nerealist de joase. Articole de genul asta nu fac decat sa atate pe cei care dau vina pe tigani pentru orice.

Cand era la OTV la sueta cu Dan Diaconescu, Basescu a fost intrebat de un telespectator despre ajutoarele pentru handicapati. A stiut sa foloseasca termenul „dizabilitati” insa nu stia nimic despre ajutoare la momentul respectiv, desi vorbea de „tara de asistati”. Asa cum i-a fost servit un raport despre riscuri demografice si sociale care sugera legalizarea prostitutiei, ma gandesc ca Basescu primeste informatii de genul „sunt 50 de ajutoare sociale” si trage concluzii. Ma rog, Adevarul e pierdut undeva intre strategie politica si prostia slugilor.  Mi-a placut un comentariu la articolul din Adevarul care arata exact ipocrizia de a vorbi de o tara de asistati si reducerea cheltuielilor publice, cand justificarea pentru crearea postului iubitului Elenei Basescu a fost ca sapte posturi din minister au fost restructurate:

COSTI: „..incurajeaza nemunca ..” !?! Vai de mine , cum se poate spune asa ceva ? Nepoata lui Boc a fost pusa la munca la guvern , iubi lui Eba a fost pus la munca la Paris , fiul lui Pogea a fost pus la munca la Bruxelles, iata exemple de tineri care muncesc la greu ! Si afara de ei , toata clientela politica a PDL a fost pusa la munca in institutii si companii de stat , e drept numai in functii de conducere platite bine , chiar daca sunt habarnamisti ! Aceste sunt doar cateva exemple de oameni care muncesc din greu , ceilalti sunt in somaj sau deja au emigrat in cautarea unui loc de munca !

Azi am chef sa ma lamentez

In Beneficii, Criza, Somaj on Martie 29, 2010 at 4:05 am

Basescu dovedeste inca odata ca mai bine ramanea  capitan de nava: a vazut el o statistica cum ca Romania are somaj mai mic decat restul Europei si le recomanda oamenilor sa nu se mai lamenteze. Pai are, ca guvern dupa guvern a avut grija sa produca pensionari pe caz de boala si pensionari anticipati. Nu-si mai aminteste Basescu de „Romania, tara de asistati sociali” ?.

In plus, cineva sa-i explice ca romanasii de prin Italia si Spania sunt si ei someri, chiar daca unii pe un ajutor de somaj mai mare decat un salariu de ministru in Romania- si umfla randurile somerilor pe-acolo, de-a ajuns Spania la 20% somaj.

Cu doua milioane de romani plecati la munca in strainatate si multi someri neinregistrati, rata somajului din Romania este un artificiu statistic, care a crescut, ce-i drept.

Basescu nu zice nimic de romanii din strainatate care cine stie ce-or face acuma sa supravietuiasca: ba stim, muncesc orice, in conditii mizere, se prostitueaza, cersesc, fura, etc. Nu zice nimic nici de ce inseamna sa fii somer intr-un stat vest-european si ce inseamna asta in Romania, unde oamenii traiesc in saracie si cu salarii, daramite cu ajutor de somaj.

Ca sa inchei in nota cinica, romanii din strainatate l-au votat, e presidentele lor, sa nu se lamenteze.

Lectii de samba cu Andreea Marin

In Beneficii, Criza, Guvernul PD-L Boc on Februarie 23, 2010 at 1:44 am

Sa aplaudam prestatia primarului Mazare la Carnavalul de la Rio, unde a castigat un nesperat loc 3 cu formatia Vai-Vai. De curiozitate am cautat pasii de samba. Iata cum arata :

Deci pasul 1: alocatiile numai pentru copiii saraci:  Boc si Ministrul Seitan si-au retras anuntatele intentii, spunand ca a fost ideea liberalilor sa voteze in Senat proiectul de lege care diferentia alocatiile. Chiar asa a si fost, insa proiectul a fost votat cu o larga majoritate , deci si de PD-L.

Pasul 2, anuntat de Vladescu, Pensii peste 10 milioane impozitate integral: Boc spune ca „nu se pune problema impozitarii suplimentare a pensiilor”.

In reactie la acesti pasi, Crin Antonescu a facut o pirueta din care intelegem ca este aparatorul stangii in Romania:

E un guvern de dreapta, care doreşte să ia alocaţiile de la bandiţii de copii ai bandiţilor de bogaţi şi să impoziteze pensiile şi sub 1.000 de lei care sunt impozitate de la bandiţii de pensionari. Asta e haiducia de dreapta a Guvernului Boc.”

Crin Antonescu a candidat cu propuneri de reducere a impozitului unic la 10%, a TVA la 15% si a contributiilor sociale cu pana la 50%. Nu s-a gandit atunci nici la deficitul bugetar, nici la criza care adancea acest deficit. Cum nu s-a uitat nici la istoria trista a ultimilor ani, cand oamenii s-au bucurat de banii in plus din reducerea de taxe si si-au luat case scumpe si masini in rate din import. Sau la  antecedentele  republicane din America si Marea Britanie din anii 80, cand reducerile de taxe n-au fost compensate de investitii, cu tot dinamismul si spiritul antreprenorial de acolo iar deficitul bugetar a crescut cu doua mii de miliarde de dolari. Dar ce sa-i faci, asa e in opozitie, poti sa vorbesti de „haiducie de dreapta”.

In fine, surpriza surprizelor a fost interventia  Andreei Marin la Realitatea TV in favoarea alocatiilor ca drept constitutional, ocazie cu care a subliniat disponibilitatea ei de a da banutii unei mame nacajite. O fi Boc doctorand in drept constitutional, dar cand o auzi pe Andreea Marin rostind cu buzisoarele ei stigmatizare, discriminare, probleme de administrare si dreptul ei de a lua bani de la stat, trebuie sa faci un pas inapoi, lucru pe care Boc l-a facut, si cu pensiile , si cu alocatiile.

In postul precedent ziceam ca profesionistii din ministere au de dat o lupta grea in a reduce cheltuielile. Se pare insa ca cel mai important motiv pentru care e lupta grea este ca de fapt politicienii danseaza un dans gratios cu aceste initiative heirupiste de acoperire a deficitului bugetar. Mai bine stai linistit si te uiti la stiri, sa vezi cum sub presiunea actorilor, a vedetelor de televiziune, a smsistilor OTV, a presei si a tuturor oamenilor de bine, initiativele de reducere a cheltuielilor cad de oboseala. Boc pr0babil ii da zor cu „reduceti cheltuielile”, ministrii arunca proiecte nedospite si controversate in presa, populatia si presa hap, Boc retrage bau-baul, toata lumea castiga. Samba !

In episodul urmator il vom urmari evoluand pe ministrul Cseke Attila cu valsul snitzelului vienez.

Procopseala aduce banii

In Beneficii, Criza, Educatie, Guvernul PD-L Boc on Februarie 20, 2010 at 2:34 am

Prin lege, alocatia de stat pentru copil in Romania este un drept universal. Ministerul Muncii, prin Mariana Nedelcu, secretar de Stat la Directia de Asistenta Sociala, spune ca e timpul ca legea sa se schimbe, anume sa primeasca alocatie copiii ai caror parinti au venituri mai mici decat un anumit plafon.

Anul trecut o initiativa liberala de diferentiere a alocatiilor dupa venitul parintilor era adoptata in Senat. Cu cinci valori diferite in functie de veniturile parintilor. De unde am plecat? De la un impozit progresiv care ajungea pana la 40% pentru indivizi si 25% pentru firme. Unde suntem acum? La 16%. Cu alte cuvinte nu mai avem acelasi grad de redistribuire, asa ca sa incepem sa redistribuim pe bucati: alocatii diferentiate, tichete de sanatate pe care or sa le plateasca oamenii cu venituri (restul ar urma sa fie subventionate), pensii micsorate, salarii inghetate, taxa pe fast food. Doctrina liberala de protectie sociala in conditii de libertate economica s-a ciocnit cu nevoia de reduceri bugetare si rezultatul este ca asteptam cu infrigurare proiecte si decizii interesante: o taxa pe fast food, niste tichete, alocatii diferentiate, pensii reduse, restructurari administrative, concedieri in sectorul public.

Este marele test al Guvernului Boc si de fapt al profesionistilor din ministere.  Sunt in stare sa faca legi care sa stea in picioare la curtea constitutionala sau la CEDO, sa decida ce e mai fast food: hamburgerul sau mititelul, sa taie tichete la pensionari? Toate astea in conditiile in care slujbele lor sunt amenintate, salariile le sunt inghetate si cand da strechea in Berceanu si concediaza toti directorii de agentii sau vine ministru vreo sugativa de fonduri gen Udrea sau Ridzi.

Nu poti sa faci protectie sociala la nivel european cu 16% cota unica- Romania era criticata pentru veniturile bugetare mici ca procent din PIB de pe vremea cand a lansat cota unica si lucrurile mergeau bine. In contextul crizei, lipsa fondurilor pentru cheltuieli sociale e cu mult mai grava, cand somajul si saracia sunt in crestere. 

Revenind la alocatii, problema de fond e ca nu sunt un program,ci un drept universal-  o forma de suplimentare de venit. Daca tot se umbla la ele si se renunta la statutul de drept universal, acum ar fi momentul ca sa nu mai fie o simpla prestatie ci un program: primirea banilor sa fie conditionata de scolarizarea copilului si de anumite rezultate scolare (macar prezenta), o parte din bani sa fie distribuiti sub forma de tichete pentru carti de la 4-5 ani in sus (da, iar tichete) sau sub forma de tichete de masa. Posibilitatile de a transforma alocatia intr-un program complex sunt foarte multe.

Mi se pare un abuz să limitezi dreptul copiilor la alocaţie, atât timp cât nu este un ajutor social. Nu ar trebui să se ţină cont de cât de înstărite sunt familiile, că nu este vorba de un drept social, ci de un drept câştigat al copilului. Nici în comunim n-au fost tăiate alocaţiile copiilor”, (Mihaela Gună, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiei Părinţilor din Învăţământul Preuniversitar).

Poate este chiar timpul ca prestatiile sociale in Romania sa nu mai fie drepturi: „venit minim garantat”, „alocatia-drept universal”, sa nu mai vorbim de o redistribuire oarba, de tip comunist, fara nici un fel de responsabilizare a beneficiarului. Faptul ca putini copii de la sate si putini copii rroma merg la liceu sau termina macar 8 clase are de-a face cu saracia lor dar are de-a face si cu responsabilitatea parentala. Noua alocatie, care ar tinti fondurile catre familiile cu venituri reduse, ar trebui sa reflecte obiectivul mult-trambitat de Basescu de a aduce mai multi copii de la sate in licee, fie ele si de tinichigii sau ospatari.

Gratuit

In Beneficii, Bunastarea on Mai 26, 2009 at 5:10 pm

Banca Mondiala ia cu o mana si da cu cealalta. Cand amicii de peste strada de la FMI zic „reduceti cheltuielile publice”, Banca Mondiala emite niste recomandari de se gudura tot neoliberalul: mai nou, plata serviciilor medicale. Cititi aici cum niste oameni seriosi de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate au gasit solutia magica la imbunatatirea sistemului: sa cerem bani de la oameni. Solutie dealtfel validata de Banca Mondiala, alaturi de alte calcule precum „varsta de pensionare la 70 de ani” . 10 lei pe consultatie, 1 milion pe saptamana de spitalizare.

Nimeni nu vrea sa salveze in Europa de Est modelul „continental”, welferist, desi asta era o mostenire valoroasa a comunismului. Ca sa ajunga la un sistem de sanatate echitabil, americanilor le vor mai trebui cinci Obama.  

Prezentata ca o solutie la spaga este amuzanta aceasta taxare a serviciilor medicale: in mana companiilor de asigurari si a spitalelor private sau a unor doctori cu pixul in mana si nota de restaurant, pacientul roman va fi pierdut. Acum are macar posibilitatea negocierii sub acoperirea ilegalitatii, care mai infraneaza nesimtirea unor doctori care cer spaga.

Odata facturabil, orice uitat in gura va deveni un serviciu pe o piata libera si dupa ani de zile de marginalizare, doctorii vor deveni noii notari.

Revenind la Banca Mondiala si la FMI, aceste institutii nu par dispuse nici sa isi recunoasca vina in esecul supravegherii multilaterale si nici sa renunte la placa neoliberala.

„Asigurarile private ar fi o solutie financiara…[…] Si ar mai fi nevoie de o restructurare la nivel de mentalitate, intrucat Sanatatea nu poate fi gratuita”, a spus oficialul CNAS.

Aceeasi mentalitate preluata de CNAS la recomandarea Bancii Mondiale ne va conduce in curand la privatizarea invatamantului si la privatizarea a ce a mai ramas.Chiar, ce a mai ramas? Chiar si muzeele si palatele de patrimoniu national au fost privatizate. 

Si abia atunci Romania va trece si institutional la statutul de tara bananiera.

Nenorocitilor

In Beneficii, Guvernul PD-L- PSD on Martie 31, 2009 at 4:56 pm

O sa ma pensionez la 70 de ani ! Cand speranta de viata este de 69! O sa mi se reduca concediul maternal de la 2 ani la 1,5 ani ! Nenorocitilor! Voi nu stiti ce inseamna sa cresti un copil ! O sa murim inainte sa iesim la pensie !

Despre concediul redus sau pensionarea la 70 de ani puteti citi din editia online a Capital. Ambele articole sunt scrise de aceeasi persoana, pe nume Guta. Ce face Guta al nostru: are el o stire ca se va reduce concediul de maternitate (sau de ingrijire a copilului, ce mai conteaza) de la 2 ani la 1.5 ani. O publica ca atare. Mai tarziu vine ministrul si neaga public planul, ba chiar aflam ca este vorba despre un stimulent ce ar putea fi acordat mamelor, nicidecum de vreo taiere de drepturi. Ce face revista lui Guta. Da „Update” la stire. Asta dupa ce toata ziua au curs comentariile disperate.

In privinta pensiilor. Banca Mondiala, mama de suflet a sistemului de pensii private, atrage inca odata atentia ca in 2050 sistemele publice de pensii vor intra intr-un colaps fenomenal, incat va fi nevoie sa creasca varsta de pensionare la 70 de ani. La ce previziuni se fac in 2050 ar trebui sa te bucuri ca traiesti si ca ai loc de munca, daramite ca vei munci pana la 70 de ani. In fine. Iar a iesit ministrul Sarbu si a linistit populatia ca nici pe departe, maximul va fi de 65 barbati si respectiv 60 femei, in 2014, nu acum. Iar face Capital al nostru update pe stire.

Unde este responsabilitatea jurnalistilor in toata povestea asta? Jurnalismul din Romania este clar ca a adoptat moda OTV. Stii ca o stire iti va inflama pensionarii si proaspetele mamici, mergi cu ea ! Curg fluvii de comentarii online, va imaginati cat comenteaza oamenii care nu au calculatoare cand aud la TV asa ceva. Pana in panzele albe ! Am trimis comentarii online la Capital in care imi dadeam si eu cu presupusul ca stirea referitoare la reducerea concediului maternal este o speculatie si ca ma indoiesc de asa ceva, insa nu mi s-a publicat comentariul. Iata ce s-a publicat in schimb:

Este o rusine ceea ce doriti sa faceti, doamna Mariana Nedelcu ! Este jenant sa veniti in fata opiniei publice si sa justificati o astfel de masura prin fraza „incurajarea mamelor sa se intoarca mai repede la munca”. Rusinos !!!!!!!!!!!

As pleca din romania asta a sarlatanilor mancand pamantul…insa n-am unde…insa copilul meu sper sa o faca…

femeie, hai si lasa-ti mama ta’ copilu la 1 an si 6 luni la cresa in romania.. esti o idioata.

sa va fie rusine
un copil la 1 an si 6 luni are nevoie de mama.

In total 120 de comentarii. Pe Hotnews, 61 de comentarii. Acolo insa este citata o stire Mediafax, unde secretarul de stat Mariana Nedelcu spune ca va fi vorba de un stimulent, adica de o marire de ajutor, nicidecum de obligativitatea revenirii la munca dupa 1 an si 6 luni. Cei de la Hotnews mentioneaza doar partea cu „reducerea concediului” nu si faptul ca acesta se va reduce pentru ca asa ar opta mama copilului.

Dar sa revenim la Guta al nostru. Unde e problema?

Problema incepe de la Antena si echipa care lucreaza la imaginea lui Voiculescu cu tehnici ceausiste. Problema continua cu impartirea trusturilor de presa intre oligarhi. Cu OTV, Libertatea, Cancan si Clic sau Ciao care au prostit o populatie iesita oricum sifonat dupa 10 ani de Pro TV. Cu jurnalisti care vor sa faca un ban si oricum au iesit din facultatea de Jurnalism cu nimic sau cu experienta pe masura ilustrilor lor dascali.

Cu un popor care oricum poate popula piesele lui Caragiale cu succes. Dar mai nou, daca ce zice Mitrea o fi adevarat (desi nu e deloc greu sa iti imaginezi), cu echipe care comenteaza pe televiziuni si online in favoarea vreunui partid sau subiect.

Asa ca bilantul zilei este:

– jurnalism de proasta calitate, alarmist si cu fapte neverificate. Uneori partinitor fata de vreun subiect sau partid.

-oameni isterici care populeaza forumurile si agitatori platiti de partide printre ei.

Pentru politicianul roman a face politici publice inseamna mai degraba a pierde timpul in a calma spiritele inflamate de „Racnetul Carpatilor”.

Handicapatii ma handicapeaza

In Asistenta sociala, Beneficii, Uncategorized on Ianuarie 12, 2009 at 10:35 pm

Nu va speriati de titlu, este doar titlul unei poezii de Adrian Paunescu, din care citez:

„Fiecare suferinta pe care o vad la ei

Mi-o transfera si nu mai pot scapa de ea”

Asa simt si directorii Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap: handicapatii ii handicapeaza.

ANPH a dat un ordin in Decembrie anul trecut pentru cresterea contributiei medii lunare pentru persoanele din centrele rezidentiale pentru persoane cu handicap de zece ori, de la 170 de lei la 1724 de lei incepand de la 1 ianuarie. M-as ruga sa fie o greseala de tipar, insa ordinul de pe site-ul ANPH, www.anph.ro, este destul de clar. Il gasiti aici. Vechea suma data din 2003, ce-i drept, insa cu orice estimare de inflatie, cum se ajunge la o crestere de 1000%? Ce estimare a fost nerealista, cea din 2003 sau cea din 2008?

Cum bine sesizeaza Romania Libera (mai putin partea ca ar fi vina guvernului Boc- directoarea Badea e numita anul trecut dupa ce vechiul director fusese destituit si …numit subprefect liberal de Hunedoara), nici oamenii care au ajuns in aceste centre nici familiile lor nu isi pot permite sa dea 400 de euro pe luna.

Dar, o sa ziceti, daca atata costa? Ce poti sa faci? Nu e usor sa asiguri cazare masa ingrijire pentru 340 de oameni cu handicap. Ma intreb ce servicii or fi totusi incluse, pentru ca doctorii si asistentele au salarii cu care nu si-ar putea permite sa fie internati in aceste centre.

Sa facem un calcul. 340 de persone ori 12 luni ori 400 de euro. Total:1 632 000 de euro.

Sa ne uitam un pic si la alte activitati ale ANPH. Puteti citi in Cotidianul cum fonduri nerambursabile de 292.000 de euro , destinate ajutorarii persoanelor cu handicap, au fost date in 2006 unor ONG-uri, pentru achizitii de terenuri. Politia a investigat, directorul ANPH Silviu Didilescu si-a dat demisia. Cititi mai multe aici

Din alt articol din Cotidianul aflam ca o finantare ANPH a mers la o crama din comuna Vartescoiu din judetul Vrancea. Cu 150.000 de euro deschizi o crama, angajezi persoane cu handicap si „cine se va descurca bine dupa cursuri va fi angajat la noi” (asa zicea patronul cramei). Iarasi mai multe aici

Concluzia? Politia ancheteaza angajati ANPH, s-au cheltuit in ultimii ani un milion de euro pe proiecte anchetate de Curtea de Conturi, fostul director a fost demis si numit subprefect (ordinea celor doua actiuni fiind una normala in Romania), iar noua directoare, Elena Roxana Badea, a hotarat sa mareasca de zece ori costul intretinerii unor persoane bolnave, aflate in spital. Cam atat a facut Roxana Badea, pentru ca la mijlocul lunii decembrie anul trecut a cerut „eliberarea la cerere” din functie, la cateva zile dupa ce semnase ordinul buclucas. 

Nu stiu inca sursa finantarii – pentru ca este clar ca acei oameni nu-si vor permite sa plateasca 400 de euro, cert este insa ca ei vor plati mai mult din pensiile lor si-asa mici.

Fondurile pentru proiecte au destinatia sfanta: proiecte, nu se poate atinge nimeni de ei.

Ramane insa problema actualizarii bruste a costului. Cum putea intretinerea unei persoane cu handicap sa coste 1 milion 700 pe luna acum patru ani si 17 milioane acum? Cand aflu o sa postez, probabil va conta cine va fi numit director la ANPH acum dupa „eliberarea din functie la cerere” a inlocuitoarei directorului anchetat.

Mircea, fa-te ca te pensionezi !

In Beneficii, Guvernul PD-L- PSD on Ianuarie 7, 2009 at 8:34 pm

Noroc cu prezenta actorilor in categoria celor atinsi de ordonanta care interzice cumulul pensiei cu salariul in sectorul public: subiectul a avut timbrul necesar. Hotnews s-a mobilizat si are doua articole bune, despre ce a insemnat de fapt pensionarea anticipata in Romania si despre cum se plafoneaza sau interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat in alte tari. In rest, ..as cauta un citat dar fiecare actor intervievat a avut unul mai bun si mai muscator.

Ion Caramitru: Stăm pe loc, fraţilor. Trebuie să ne păzim libertatea. Cei care au arme să nu se joace cu ele, poftiţi aici sus în clădire. Nu vă mai jucaţi, nu vă mai jucaţi. S-ar putea să avem nevoie de armele astea pentru mai tîrziu. Cine ştie unde mai sînt duşmani care mai trebuie anihilaţi. Staţi liniştiţi. Veniţi cei care aveţi arme, veniţi sus. Lăsaţi armata să păzească

(fragment transcris din scenele de la TVR de la Revolutie, redate in cartea lui Mihai Tatulici „Revolutia Romana in Direct” gasiti mai multe pe http://mariusmioc.wordpress.com/)

Iata ca la 18 ani de la Revolutie, securistii din studiou au salariu si pensie, militarii din studioul TVR au salariu si pensie, actorii din studiou au salariu si pensie. Si toti o pierd cu aceasta ordonanta.

„Totul a pornit de la militarii şi foştii securişti care au pensii uriaşe cumulate cu salarii pe măsură. Aici e problema, nu în teatre. Ar trebui ca o astfel de lege să fie dată în mod diferit pentru fiecare categorie socială în parte. Pentru că un actor are maximum 2000 de lei pensie, de 4-5 ori mai puţin decât un ofiţer sau un securist” , spune Caramitru. Judecati si singuri: merita Caramitru de 4-5 ori mai putin decat un ofiter sau un securist?

Decizia guvernului Boc vine sa corecteze o practica ce dureaza de ani buni: pensionarea si revenirea la locul de munca. Ce este gresit in asta? Nimic. Pensia acordata pentru vechime in munca recunoaste tocmai asta: un stagiu de x ani in munca. Odata stagiul completat, individul se vede absolvit de marea responsabilitate de a fi contribuit x ani si este liber sa incaseze pensia. La fel cum este liber sa se reangajeze.

Pensionarea anticipata a fost solutia guvernului Vacaroiu pentru a masca somajul si a ocoli restructurarea si disponibilizarile. Legea 2/ 1995 crestea perioada de pensionare anticipata de la 2 ani la 5 ani ceea ce crestea brusc numarul pensionarilor.

Mai cu pensionarea anticipata, mai cu pensionarea cu certificat medical falsificat (13% din pensionarii romani sunt pensionati pe caz de boala sau accident – chiar cunoscandu-l pe dorel din reclame iti dai seama ca cifra e exagerata), sistemul de pensii romanesc a devenit o catastrofa chiar si pentru standarde europene.

Anularea cumulului salariu si pensiei in sectorul public este o solutie in genul limitarii salariilor directorilor de intreprinderi la 48 de milioane de lei (vezi postul Postul cald) : sectorul public se indeparteaza din ce in ce mai mult de cel privat si are toate sansele sa devina o pepiniera de incompetenti. Pensionarii care lucreaza acum in sectorul public se vor orienta catre sectorul privat. Astfel institutiile statului vor pierde oameni cu experienta si ii vor inlocui cu cine stie ce tineri speriati de recesiune care aleg o slujba sigura pe 12 milioane la stat.

Nu este nimic gresit in cumulul pensiei si a salariului in sectorul public. Daca un angajat din sectorul privat vrea sa continue sa lucreze pentru firma la care a lucrat toata viata, poate foarte bine sa incaseze si salariul si pensia, care este dreptul lui in baza contributiilor.  De ce ar fi diferit la stat? „Un act de dreptate, moral; sange proaspat in sistem; economii bugetare” (Boc); „Luau si pensia si salariul, ceea ce e profund incorect” (Ponta) justifica guvernantii decizia. 

Reguli de limitare a venitului din pensie si salariu in sectorul public sunt prezente in toata lumea. Ele sunt insa o nedreptate si o discriminare a angajatului din sectorul public. Doar pentru ca statul a platit, in calitate de angajator, contributiile la bugetul asigurarilor sociale nu ii da dreptul sa limiteze venitul pensionarului care alege sa lucreze doar pentru ca este si administratorul pensiilor. Cum ar fi ca firma privata care te angajeaza dupa pensionare sa iti ia din pensie pentru ca iti da si salariu?

Astfel de reguli au aparut la inceputul sistemelor de pensii, cand statul platea pensia militarilor. Fiind un venit de inlocuire pentru cei care renuntasera la slujbe sa mearga la razboi era oarecum normal sa inceteze la reangajare. Practica s-a extins pentru ca astfel statul stimula functionarul sa ramana angajat cat mai mult. In plus, astfel de practici au fost in mare voga in state neoliberale, unde reforma sectorului de pensii incepea tocmai cu limitarea veniturilor angajatilor sectorului public. 

In Romania  inegalitatea veniturilor militarilor fata de restul angajatilor tine tot de modul in care s-a facut restructurarea armatei romane in perioada pre-NATO. Guvernul Boc nu face decat sa sanctioneze militarii sau minerii pentru modul prost in care s-a facut reforma unor domenii.