Ciprian Domnisoru

Demisia lui Cseke Attila: nu el va fi ucigaşul de sistem pe care şi-l doreşte Băsescu

In Guvernul PD-L Boc, Sanatate on August 4, 2011 at 7:25 pm

Declaraţiile lui Băsescu după întâlnirea cu delegaţia FMI ne arată că avem un preşedinte care se pricepe la absolut tot în economie şi poate să judece cel mai bine ce sistem de sănătate ar trebui să aibă România. Iata ce declara:

«  Cred că lucrurile sunt simplu de enunţat şi dificil de pus în practică.  Asigurări private de sănătate. Nu e alt răspuns logic, trebuie să privatizăm şi spitalele, şi sistemul de asigurări de sănătate. Aici venim cu punctul în care ne împiedicăm. Puteţi spune: “Sigur, domnule Băsescu, cu salariul tău poţi plăti o asigurare privată”. Cel care nu are venituri şi nu-şi permite să plătească, rămâne la fel de neasistat medical »

Prin aceste declaraţii preşedintele ignora că sistemul a ajuns în starea în care este pentru ca a primit, procentual din PIB, cea mai mică alocare din Europa ani de zile, în condiţiile în care investiţiile în tehnologie medicală şi creşterea speranţei de viaţă cer în orice ţară civilizată un buget sporit. Ignora si faptul ca statul cheltuia cu medicamentele 281 de milioane de euro in 2004 si peste un miliard de euro in 2010, in beneficiul net al multinationalelor producatoare de medicamente.

Băsescu îi ascultă pe americanii de la FMI, care nu pricep nici la ei în ţară cum să rezolve problema costurilor exorbitante , lacomiei asigurătorilor şi a companiilor farmaceutice sau problema celor care nu îşi mai permit să joace cu medicii şi asigurătorii un joc inegal pe o piaţă liberă unde se comercializează de fapt viaţa şi sănătatea lor.

Măsura anunţată în sistemul sanitar de a bloca plăţile către spitale dacă acestea nu reduc cheltuielile înseamnă doar transpunerea draconică a viziunii lui Băsescu : ştim cât adoră să taie .

Cseke Attila a înţeles că Băsescu vrea să îi mulţumească pe FMI-işti şi probabil tot lobby-ul spitalelor private omorînd sistemul cu un ungur la conducere. În acest moment UDMR ar fi iresponsabil să mai accepte portofoliul sănătăţii când e clar că banii primiţi la rectificare nu vor ajunge până la sfârşitul anului.

La rectificare Sănătatea a primit 341.2 milioane de lei, un pic mai mult decât pentru aventurile de dezvoltare ale Elenei Udrea (300 de milioane), autostrăzile imaginare ale CNADNR (300 de milioane), Apărare (239 de milioane) sau pentru cine ştie ce o face SRI-ul cu încă 54 de milioane de lei.

Când situaţia în spitale este gravă şi ar putea să fie catastrofală la o sistare de plăţi, guvernul Boc măreşte bugetele Apărării şi ale SRI-ului şi îi da tot pe atât Elenei Udrea sau Ancăi Boagiu să mai câştige vreun rege al asfaltului un contract sau să se mai organizeze vreo gală a neruşinării.

Justificarea că sistemul sanitar iroseşte resurse este hilară când vorbim de kilometri de autostradă de 15 milioane de euro.

Principala problemă a sistemului- cheltuielile cu medicamentele- este cunoscută de ani de zile. Cheltuielile CNAS cu medicamentele erau de 281 milioane de euro în 2004, urcau la aprroximativ 700 de milioane de euro în 2007 şi depăşeau 1 miliard de euro conform raportului CNAS pe 2010 (pag 30).

Sistemul actual este practic omorît pentru că ani de zile , cu şpagă sau fără, statul român a cumpărat medicamente tot mai scumpe. Cheltuielile cu medicamentele erau o problemă binecunoscută şi ultima soluţie încercată a fost o taxă clawback pentru producătorii şi distribuitorii de medicamente,  care nici măcar nu a fost aplicată cum trebuie în vremea guvernului Boc. În toamna lui 2009 guvernul Boc introducea taxa clawback prin care toţi producătorii de medicamente ar fi trebuit să plătească o sumă între 5 şi 11% din veniturile realizate. Jeffrey Franks declara în ultima vizită « sistemul clawback, prin care s-a dorit suplimentarea veniturilor la buget, nu a functionat foarte bine, astfel ca Guvernul trebuie sa se miste repede si sa vina cu o noua versiune de taxare”. Jeffrey Franks încuraja guvernul să introducă mai repede coplata ca metodă alternativă de finanţare. Practic corupţia şi şpăgăria care au dus la creşterea costurilor cu medicamentele, nesancţionate ani de zile, apoi incompetenţa sau presiunile care au blocat până şi taxa de clawback vor fi acoperite în cel mai pur stil neoliberal de coplată şi, în lipsa unei suplimentări a bugetului sănătăţii, de închiderea spitalelor şi înlocuirea lor cu spitale private.

Băsescu vorbeşte de întregul sistem ca fiind ineficient. Salariile doctorilor nu au luat avânt, mai degrabă şi-au luat avânt doctorii în străinătate în timp ce Cseke Attila şi Băsescu se uitau liniştiţi şi nu făceau nimic. Problema sunt cheltuielile cu medicamentele, o problemă binecunoscută, de care profită producătorii şi distribuitorii de medicamente, majoritatea străini, precum şi toţi cei care au reglementat achiziţia de medicamente.

Nu a existat un moment mai urât al lăcomiei şi al distrugerii decât această rectificare bugetară în care este lăsat sistemul sanitar să moară pentru că preşedintele îşi doreşte un sistem privat că aşa vrea el sau FMI-ul

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: